Intre actul marturisirii credintei si actul slujirii exista o legatura intima, adesea neînteleasa si în general neglijata. Pentru ca sa devina vie si datatoare de viata, credinta trebuie sa fie "marturisita": proclamata public, atât ca o marturie despre convingerile personale, cât si ca o afirmare a adevarului divin, universal, care singur are puterea de a mântui lumea, îmi marturisesc credinta nu numai pentru a o articula si a o întari, ci si pentru a suscita si consolida credinta altor oameni.
Marturisirea credintei este prin natura ei un act comunitar, public, manifestat împreuna cu ceilaltii pentru îmbogatirea reciproca a tuturor.
Ea nu trebuie numai verbalizata; ea trebuie si "traita", adica celebrata ca o activitate comuna a comunitatii credincioase, în care Cuvântul lui Dumnezeu este interpretat si marturisit.
In urmatoarele capitole vom starui asupra "puterii Cuvântului" asa cum este aceasta exprimata în formulele marturisirii de credinta ale Noului Testament si ale Sfintei Liturghii. Problema pe care o vom trata este întrepatrunderea dintre marturisirea de credinta si slujirea liturgica: ce rol joaca afirmatiile de credinta în Sfânta Liturghie si în ce sens putem afirma ca Litughia însasi este o marturisire de credinta.
Credinta este de obicei înteleasa ca o preconditie a actului liturgic, Liturghia fiind conceputa ca o reproducere a unor convingeri teologice si spirituale dobândite anterior. Aceasta imagine este gresita din doua motive, în primul rând, ea ignora atât caracterul pedagogico-catehetic al Liturghiei, cât si calitatea dinamica a credintei. Caci credinta creste si se adânceste în masura în care este hranita cu "Cuvântul liturgic". In al doilea rând, amintita viziune distorsioneaza functia reala a ritualului, al carui scop nu este, în principal, pastrarea traditiei, conservarea tezaurului de credinta, ci re-actualizarea continutului credintei în cadrul vietii si experientei Bisericii.
Pentru aceasta problema, chiar succint, este important sa întelegem semnificatia "marturisirii de credinta".
Ce este, de fapt, "credinta pe care o m?rturisim"; care îi sunt originea, continutul si impactul asupra credinciosului?
Ce înseamna "a marturisi" credinta? Are actul în sine o semnificatie si un efect, altul decât de a reaminti si a repeta anumite afirmatii dogmatice în final, ar trebui sa ne întrebam cum capata contur marturisirea în Sfânta Liturghie si daca Liturghia în sine are o valoare "marturisitoare".
Pentru a raspunde la astfel de întrebari va trebui sa luam în considerare relatia dintre învatatura si cult, dintre expresia formala a credintei crestine si "trairea acestei credinte prin lucrarea liturgica a comunitatii crestine».
Desi punctul de vedere exprimat aici apartine unui preot al Bisericii Ortodoxe, tema priveste fiecare confesiune crestina care îsi întemeiaza viata si misiunea pe propovaduirea si slujirea Cuvântului dumnezeiesc.
In urmatoarele capitole vom starui asupra "puterii Cuvântului" asa cum este aceasta exprimata în formulele marturisirii de credinta ale Noului Testament si ale Sfintei Liturghii. Problema pe care o vom trata este întrepatrunderea dintre marturisirea de credinta si slujirea liturgica: ce rol joaca afirmatiile de credinta în Sfânta Liturghie si în ce sens putem afirma ca Litughia însasi este o marturisire de credinta.
Credinta este de obicei înteleasa ca o preconditie a actului liturgic, Liturghia fiind conceputa ca o reproducere a unor convingeri teologice si spirituale dobândite anterior. Aceasta imagine este gresita din doua motive, în primul rând, ea ignora atât caracterul pedagogico-catehetic al Liturghiei, cât si calitatea dinamica a credintei. Caci credinta creste si se adânceste în masura în care este hranita cu "Cuvântul liturgic". In al doilea rând, amintita viziune distorsioneaza functia reala a ritualului, al carui scop nu este, în principal, pastrarea traditiei, conservarea tezaurului de credinta, ci re-actualizarea continutului credintei în cadrul vietii si experientei Bisericii.
Pentru aceasta problema, chiar succint, este important sa întelegem semnificatia "marturisirii de credinta".
Ce este, de fapt, "credinta pe care o m?rturisim"; care îi sunt originea, continutul si impactul asupra credinciosului?
Ce înseamna "a marturisi" credinta? Are actul în sine o semnificatie si un efect, altul decât de a reaminti si a repeta anumite afirmatii dogmatice în final, ar trebui sa ne întrebam cum capata contur marturisirea în Sfânta Liturghie si daca Liturghia în sine are o valoare "marturisitoare".
Pentru a raspunde la astfel de întrebari va trebui sa luam în considerare relatia dintre învatatura si cult, dintre expresia formala a credintei crestine si "trairea acestei credinte prin lucrarea liturgica a comunitatii crestine».
Desi punctul de vedere exprimat aici apartine unui preot al Bisericii Ortodoxe, tema priveste fiecare confesiune crestina care îsi întemeiaza viata si misiunea pe propovaduirea si slujirea Cuvântului dumnezeiesc.
